Av. Drd. Eugen Sârbu
1. Remediile neexecutării contractului în dreptul român
Prin intrarea în vigoare a Cod Civil din 2011 s-a schimbat și paradigma contractuală întemeiată pe principiul autonomiei de voință și a fost introdus principiul echilibrului contractual, un nou mod de a ordona și armoniza viața contractului.
Echilibrul contractual este definit în doctrină ca fiind un mod prin care se reflectă un concept corespunzător echivalenței, care se aplică nu doar instituției contractului, dar și în alte materii din dreptul privat. De asemenea, acesta corespunde și unui principiu, fără conținut normativ, care impune compoziția armonioasă și stabilitatea contractului[1]. Astfel, în primul rând, în economia contractului, un rol important pentru realizarea interesului fiecărei părţi contractante îl are echilibrul contractual, care are ca finalitate prevenirea, corectarea şi chiar sancţionarea exceselor. Acest lucru nu înseamnă că obligaţiile părţilor unui contract sinalagmatic trebuie să fie neapărat echivalente din punct de vedere economic, matematic, ci doar ca un dezechilibru evident între ele să nu existe la încheierea contractului, iar cel survenit în cursul fiinţei şi executării acestuia să fie remediat[2].
În materia remediilor contractuale, principiul echilibrul contractual se aplică gradual în funcție de gravitatea neexecutării.
Un alt principiu ce se aplică în materia remediile contractuale este principiul favor contractus, astfel, deși în privința ierarhiei remediilor există mai multe concepții europene, legiuitorul român a ales să ierarhizeze remediile neexecutării contractului în baza principiului pacta sunt servanda.
Ierarhizarea textelor nu este făcută în mod direct, ci Codul civil sugerează existența acesteia. Acest lucru reiese din mai multe texte de lege.
Din art. 1521 și urm. C. civ. reiese prioritatea executării debitorului, prin aplicarea principiului salvgardării contractului, acordându-i-se acestuia încă o șansă prin reglementaea tehnicii termenului suplimentar de executare, pusă în valoare de exigența punerii în întârziere.
Tot prin aplicarea principiului salvgardării contractului art. 1549, alin. (2) C. civ. reglementează prevalența rezoluțiunii parțiale în contractul plurilateral, dacă este posibil și dacă prestația neexecutată nu trebuie considerată ”esențială”.
Prin interpretarea per a contrario a art. 1551, alin. (1) C. civ., rezoluțiunea contractului nu poate fi invocată decât dacă neexecutarea este însemnată.
Pentru stabilirea noțiunii de ”neexecutare însemnată”, jurisprudența a statuat că aceasta va fi apreciată de la caz la caz, astfel Judecătoria Sannicolaul Mare, prin Sentința civilă nr. 1230/2015 a stabilit că suntem în prezenţa unei neexecutări însemnate când există o neexecutare totală a unei obligaţii esenţiale, iar aprecierea judecătorului privind rezoluțiunea intervine numai atunci când există o neexecutare totală a unei obligaţii accesorii sau o neexecutare parţială a unei obligaţii esenţiale și susține ideea că rezoluțiunea este o soluție radicală, aplicabilă ca ultim resort.
De asemenea, pentru aplicarea rezoluțiunii unilaterale, cf. art. 1552 alin. (1) C.civ., este necesară implicarea mecanismului punerii în întârziere prealabile, întârind ideea priorității executării în natură.
Toate aceste reglementări arată ordinea în care trebuie să fie aplicate aceste remedii, chiar dacă legiuitorul nu a menționat expres acest lucru.
În doctrină, pentru păstrarea echilibrului contractual, s-a stabilit că aceste remedii se aplică gradual, de la cea mai blândă sancțiune, la cea mai aspră astfel: aplicarea unui termen suplimentar de executare, executarea silită în natură, invocarea excepției de neexecutare, executarea prin echivalent/răspundere contractuală, iar ca ultimă sancțiune rezoluțiunea/rezilierea, precedată de notificare.
Primul remediu prevăzut, aplicabil cu prioritate, este acordarea unui termen suplimentar de executare. Dacă debitorul îşi execută tardiv, dar conform obligaţiile, în interiorul termenului suplimentar de executare, creditorul este obligat să accepte executarea, având însă dreptul de a solicita daune-interese moratorii destinate a acoperi prejudiciul cauzat prin îndeplinirea tardivă a îndatoririlor convenţionale de către debitor.
Se consideră că o eventuală executare a obligaţiilor, chiar conformă, dar făcută după împlinirea termenului de executare, nu mai poate avea nici un efect asupra vieţii contractului care, la împlinirea acestui termen, va fi rezoluţionat/reziliat fără să fie nevoie, în acest sens, de nici o altă formalitate sau de vreo manifestare de voinţă a creditorului.[3]
Dezechilibrul contractual, care rezultă din neexecutarea de către una dintre părţi a obligaţiei sale, se traduce în lipsirea de cauză a obligaţiei celeilalte părţi, datorită interdependenţei dintre aceasta şi obligaţia reciprocă neexecutată. Într-o astfel de ipoteză, creditorul obligaţiei neexecutate, care şi-a îndeplinit sau care este gata să-şi execute propria obligaţie, se află în situaţia în care îşi pierde motivaţia privind aducerea la îndeplinire a propriei îndatoriri contractuale. Acesta se găsește în ipoteza în care se află sub imperiul forței obligatorii a contractului, ceea ce înseamnă că i se impune executarea proprie-i obligaţii liber asumate, dar pus în faţa unei lipse de motivație prin faptul că obligația reciprocă și interdependentă nu a fost îndeplinită . Această situație îi estompează determinarea iniţială (aceea de a executa cu bună-credinţă, în mod corespunzător, toate obligaţiile pe care şi le-a asumat prin contract), făcându-l să se gândească la o soluţie alternativă, prin care să preîntâmpine sau să limiteze un eventual prejudiciu şi/sau să obţină, în măsura posibilului, executarea celeilalte părți. Cu alte cuvinte, el va căuta să salveze ceea ce se mai poate salva din contractul în care este parte, dacă acest lucru nu mai este posibil, va urmări să preîntâmpine ori să-şi diminueze înrăutăţirea situaţiei propriului patrimoniu raportat la momentul încheierii contractului în discuţie.[4]
Premisa recurgerii la oricare dintre aceste “remedii” este principiul dreptului la o executare conformă a contractului, consacrat în cuprinsul alin. (1) al art. 1516 C. civ., aşa încât condiţia fundamentală a invocării “remediilor” o constituie existenţa unei neexecutări contractuale şi indiferent de însemnătatea acesteia pentru creditor. Totuși, gravitatea neexecutării are o importanţă covârşitoare raportat la tipul remediului care poate fi invocate și va fi avută în vedere pentru stabilirea acestuia[5].
Condiţiile cumulative ale invocării oricărui remediu dintre cele enumerate la art. 1516 alin. (2) sunt stipulate expressis verbis în chiar cuprinsul acestuia, care trebuie coroborat cu art. 1517 C. civ.: 1) debitorul să nu-şi fi executat obligaţia; 2) neexecutarea obligaţiei să nu fi avut vreo justificare; 3) neexecutarea obligaţiei să nu fi fost cauzată de propria acţiune sau omisiune a creditorului; 4) debitorul se află în întârziere (ori de drept, ori a fost pus în întârziere de către creditor).
Tot în cuprinsul art. 1516 alin. (2) C. civ. este consacrat şi dreptul de opţiune al creditorului între mai multe remedii pe care le poate invoca, fiind lăsat la alegerea sa: să ceară sau, după caz, să treacă, la executarea silită a obligaţiei (aici fiind cuprinsă atât executarea silită în natură, reglementată de art. 1527-1529 C. civ., cât şi executarea silită prin echivalent – de facto, răspunderea civilă contractuală – legiferată la art. 1350 şi art. 1530 – 1548 C. civ.); să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative; să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său. Toate acestea, fără a pierde dreptul la daune-interese, când condiţiile răspunderii civile contractuale pentru fapta proprie/a altuia sunt îndeplinite.[6]
Identificăm în acest sens: posibilitatea de a solicita/aştepta executarea voluntară în natură, acordând, în acest scop, debitorului, un termen de executare [art. 1522 alin. (3) C. civ.]; facultatea de a invoca excepţia de neexecutare a contractului (art. 1556 C. civ.); prerogativa de a suspenda executarea propriilor obligaţii [art. 1557 alin. (2)]; dreptul de a obţine desfiinţarea contractului [art. 1557 alin. (2) C. civ.].[7]
Aflându-se în faţa neexecutării contractului de către debitorul său, în funcţie de cauzele, de gravitatea, de întinderea temporală a acesteia şi, nu în ultimul rând, de interesul său în a-şi mai executa debitorul obligaţia, creditorul poate invoca rezoluţiunea/rezilierea ori reducerea proporţională a prestaţiilor sale corelative, cu finalitatea ori a restabilirii echilibrului contractual (în cazul reducerii propriei obligaţii) ori a desfiinţării contractului (dacă alege invocarea rezoluţiunii/rezilierii).
Fundamentul ambelor acestor remedii (al rezoluţiunii/rezilierii şi al reducerii prestaţiilor) îl constituie, fără îndoială ideea de cauză bivalentă, care caracterizează contractele sinalagmatice (bilaterale) obiectivată, la rândul ei, în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor născute din aceste contracte, asociată cu principiul forţei obligatorii a contractului şi, implicit, cu unul dintre cele mai importante corolarii ale acestuia, principiul dreptului la o executare conformă.[8]
Pe lângă toate acestea, este necesară notificarea prealabilă pentru ca rezoluțiunea contractului să poată opera în condițiile art. 1552 C.civ.. Din interpreatrea acestui articol reiese că atât timp cât părţile nu au inserat un pact comisoriu fără notificare, iar debitorul nu se află de drept în întârziere, este obligatorie punerea în întârziere a acestuia de către creditor.
2. Echilibrul contractual și remediile neexecutării în alte sisteme de drept
Echilibrul contractual este un principiu respectat și în alte sisteme de drept, asemenea principiilor pacta sunt servanda și salvgardarea contractului.
Pe teritoriul Europei se regăsesc influențe din trei mari sisteme de drept: sistemul de inspirație franceză (Franța, Belgia, Luxemburg, Spania), care are la bază Codul civil napolenian din 1804; sistemul germano-elvețiano-italian, care are la bază Codul civil german din 1900, pe cel elvețian din 1907 și pe cel italian din 1942; și sistemul juridic de tradiție romanistă cu puternice influențe de common-law.
De asemenea, la nivel european există un set de reguli menite să ghideze dreptul la nivel european în materie contractuală. Acesta are ca rol să stabilească câteva reguli de bază aplicabile contractelor și să stabilească, în general, teoria obligațiilor pe care majoritatea sistemelor de drept ale statelor membre U.E. o au în comun. Principiile dreptului european al contractelor (The principles of European Contract Law– PECL) se bazează pe conceptul unui sistem european uniform al dreptului contractual și au fost create de Comisia pentru dreptul european al contractelor instituită de Ole Lando (“Comisia Lando”).
Art. 8:101[9], din PECL[10], consacră remediile contractuale, astfel, conform alin. (1) partea care nu a primit executarea obligației de la cealaltă parte are dreptul să recurgă la oricare dintre remediile prevăzute în Capitolul 9.
Potrivit art. 8:106 PECL, în caz de neexecutare, partea vătămată poate să notifice cealaltă parte despre termenul suplimentar de executare. Conform alin. (2) al acestui art., în această perioadă, partea vătămată poate invoca și excepția de neexecutare și poate cere daune, dar nu poate recurge la alte remedii. Doar dacă acesta primește notificare de la cealaltă parte sau termenul suplimentar expiră poate recurge la remedii mai grave prevăzute de Capitolul 9. De asemenea, în cazul întârzierii executării obligației nefundamentale și în cazul în care perioada de timp a fost rezonabil de lungă, acesta poate rezoluționa/rezilia contractul la finalul perioadei notificate.
Capitolul 9 al PECL cuprinde 3 articole în care se impart remediile gradual, în funcție de gravitate: art. 9:101- Obligații pecuniare, art. 9:102- Obligații nepecuniare,, art. 9:103 – Daune nepreîntâmpinate.
În dreptul englezesc există trei remedii pentru neexecutarea contractului: Executarea în natură (specific performance), executarea prin echivalent prin acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri sau daune (money damages) și rezoluțiunea contractului, asemănător remediilor prevăzute de sistemul nostru de drept.
„Breach of contract” (încălcarea contractului) în legislația britanică acoperă neîndeplinirea oricăror obligație contractuală, precum franțuzescul “inexhecution du contrat“. Acest concept corespunde conceptului de “tekortkoming” în dreptul olandez (BW arts. 6:74 și 6: 265) și în legea belgiană; și “kontraktsbrott” sau “misligholdelse” în dreptul nordic.
Un alt exemplu este art. 1134 din Codul civil francez[11] care consacră principiul pacta sunt servanda, dar și faptul că actele juridice nu pot fi revocate unilateral, ci doar prin acordul de voință al ambelor părți sau pentru motive prevăzute de lege. Astfel, Dreptul francez favorizează și necesitatea continuității contractului.
De asemenea, prin art. 1184 Cod civil francez, sunt prevăzute remediile neexecutării contractului: executarea silită (execution forcée), rezoluțiune (“résolution”) și daune interese (dommages et intérêts”). Acest articol prevede că întotdeauna este o condiție subsecventă simplificată în contractele bilaterale în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract. Astfel, în caz de neexecutare, nu va opera rezoluțiunea de drept, ci se va aplica unul dintre remediile prevăzute de acest art. și anume: executarea silită (execution forcée), și daune interese (dommages et intérêts”).
În legea germană, neexecutarea conformă (“Vertragsverletzung”) acoperă numai cazurile de imposibilitate, întârziere în executare, și ceea ce se numește “încălcare pozitivă a contractului (“Vertragsverletzung pozitiv”), care include, inter alia, încălcarea unei obligații contractuale cu privire la executarea conformă, și la care se aplică regulile privind întârzierea aplicate prin analogie.
Și în dreptul spaniol se păstrează aceelași echilibru, iar partea vătămată are posibilitatea să reacționeze, utilizând remediile generale disponibile pentru neexecutarea contractului: executarea conformă (cumplimiento en formo), executarea silită (cumplimineto forzoso), răspunderea pentru daune și prejudicii (indemnizatción) și rezoluțiunea (la resolución).
Pe lângă acestea, partea vătămată are posibilitatea să apeleze la alte remedii, în special: repararea sau înlocuirea obligației care nu este conformă cu contractul ( Art. 5, Ley 23/2003), reducerea prețului ( arts. 1484 CC span. și 7 Ley 23/2003) și excepția de neexecutare care reiese din art. 1466 și 1502 CC span.. [12]
Așadar, din punct de vedere conceptual, remediile din dreptul spaniol sunt împărțite pe trei grupe graduale: remedii care privesc executarea conformă prin executare silită, remedii pecuniare și ultimul remediu aplicat ca și sancțiune de ultim resort pentru ineficiență -rezoluțiunea.[13]
În dreptul german, Codul civil nu conține un concept cuprinzător privind încălcarea unui contract, așa cum este recunoscut în dreptul anglo-saxon. Cu toate acestea, doctrina juridică germană recunoaște trei tipuri de încălcări ale contractului (Vertragsverletzungen): executarea întârziată (Verzug) atunci când executarea nu este prestată în momentul solicitat și pentru care debitorul este responsabil pentru întârziere; imposibilitatea executării (Unmoeglichkeit), care apare după încheierea contractului; și încălcări pozitive ale obligațiilor contractuale (pozitive Vertragsverletzungen) care acoperă toate executările neconforme ale termenilor contractuali care nu constituie întârziere, imposibilitate, inexistența sau dispariția bazei contractului, defecțiuni în drepturi sau încălcări ale unei garanții.
Un debitor nu este responsabil pentru încălcarea contractului din aceste trei categorii, doar în cazului în care vina sa, adică comportamentul intenționat sau neglijent, a provocat încălcarea. Legea germană utilizează un standard pentru a determina dacă debitorul a cauzat încălcarea. Acest standard seamănă cu conceptul de „causa proxima” (scopul imediat) în dreptul anglo-american, dar fără limitarea recunoscută în „causa proxima”, și anume că riscul trebuie să fi fost previzibil.
Așadar primul remediu prevăzut de codul german este executarea cu întârziere (Verzug). Asemenea celorlalte sisteme de drept analizate anterior, dar și în concordanță cu dreptul civil român, pentru aplicarea acestui remediu este necesar să fie îndeplinite 2 condiții: să se fi ajuns la data la care debitorul trebuia să își îndeplinească obligația sau la data la care acesta refuză să o îndeplinească, iar odată ajuns la această dată, creditorul să avertizeze debitorul că executarea obligației trebuie îndeplinită (Mahnung), adică se cere să existe o notificare prealabilă și debitorul să fie responsabil de întârziere ( BGB §§ 284·285).
Dacă debitorul este deja pus în întârziere, creditorul îi poate acorda un termen suplimentar de executare (Nachfrist). Dacă debitorul nu își îndeplinește obligația în această perioadă suplimentară, creditorul nu mai poate cere executarea, ci poate cere răspunderea contractuală a acestuia pentru neexecutare sau poate rezoluționa/rezilia (Ruecktritt) contractul.
Conform codului civil german, creditorul poate invoca excepția de neexecutare (§ 320), poate cere rezoluțiunea (§ 323, § 325) sau daune pentru neexecutare (§ 280). [14]
În concluzie, există o tendință a dreptului civil de a se unifica în U.E., iar în materia remediilor neexecutării contractului este evidențiată necesitatea respectării unei aplicări graduale în funcție de gravitatea neexecutării în toate sistemele analizate, termenul suplimentar de executare fiind prima opțiune posibilă, iar rezoluțiunea fiind o sancțiune de ultim resort.
3. Remediile neexecutării în Contractul de proiectare și executare lucrări
3.1. Termenul suplimentar de executare
Acest remediu constă în obligația creditorului, în ipoteza ajungerii obligației la scadență fără a fi executată, de a acorda debitorului un termen suplimentar în care acesta să își execute obligația. Nu este un remediu prevăzut nominal în enumerarea cuprinsă în art. 1516 C. civ., dar este prevăzut ca o condiție prealabilă celorlalte remedii, prevăzut în Secțiuna a 2-a, dedicată punerii în întârziere a debitorului. Așadar, acesta este remediul ce se aplică cu prioritate, constituind și condiția prealabilă pentru aplicarea celorlalte remedii.[15]
3.1.1.Cazuri de acordare a termenului suplimentar de executare
Clauza 8.5 din Acord prevede că Antreprenorul va fi îndreptățit la prelungirea duratei de execuție pentru întârziere, dacă înregistrează întârzieri și/sau produce costuri suplimentare ca urmare a înregistrării unei erori în Cerințele Beneficiarului, în condiția în care un antreprenor diligent nu ar fi descoperit eroarea atunci când a studiat cerințele. De asemenea, conform clauzei 26.2, același remediu se aplică și în cazul în care apare o eroare în poziția, cotele, dimensiunile sau traseul unei părți din Lucrări, dacă această eroare are la bază date incorecte aferente reperelor sau sistemelor de referință inițial prevăzute în Contract sau comunicate de Supervizor, date pe care un antreprenor diligent nu ar fi putut să le identifice astfel încât să evite întârzieri sau costuri suplimentare.
Clauza 9.5 stabilește că Antreprenorul va fi îndreptățit la prelungirea duratei de execuție pentru întârziere, dacă înregistrează întârzieri și/sau produce costuri suplimentare ca urmare a eșecului Beneficiarului de a acorda dreptul de acces pe Șantier sau punere la dispoziție a Șantierului la termenul de 30 de zile de la data de începere sau cel târziu la o dată care să dea Antreprenorului posibilitatea să acţioneze în conformitate cu programul transmis.
Un alt motiv pentru acordarea termenului suplimentar de executare pentru Antreprenor este acela al depășirii termenului de 60 de zile de la data aprobării Supervizorului aferent documentelor menționate, termen acordat pentru obținerea autorizației de contruire pentru Lucrările Permanente de către Beneficiar , cu excepția cazului în care un alt termen este stabilit în Acordul Contractual [prev. în clauza 19.3, lib. b)]. De asemenea, tot cu privire la autorizația de construcție, se va acorda termen suplimentar și atunci când autoritatea emitentă a autorizației de construire formulează orice observație sau solicitare cu privire la documentația depusă de către Beneficiar, dar și în cazul în care autoritatea emitentă a autorizației de construire formulează alte observații sau solicitări, , care nu sunt cauzate de o deficiență în Documentele Antreprenorului.
O altă problemă întâmpinată de Antreprenor, pentru care v-a primi un termen suplimentar de executare, este prevăzută la subclauza 21.4, și anume apariția unor condiții sau obstacolelor menționate la subclauza 21.1: condiții fizice adverse, naturale sau articiale, inclusiv muniții neexplodate sau utilități subterane, precum şi alte obstacole fizice sau factori poluanţi, care, în mod rezonabil, nu ar fi putut fi prevăzute de un antreprenor diligent la data depunerii Ofertei.
Conform Ghidului de Utilizare a Contractelor FIDIC, condiții fizice înseamnă ”condiții fizice naturale și artificiale, precum și alte obstacole fizice și factori poluanți, pe care Antreprenorul îi întâlnește pe Șantier la execuția Lucrărilor, inclusiv condiții subterane și hidrologice, cu excepția condițiilor climaterice.” De asemenea, se fac următoarele precizări prinvind condițiile fizice, definite pe larg: ”condițiile subterane” sunt condiții de sub nivelul terenului, incluzând cele de sub suprafața apei și cele referitoare la albia râului și fundul mării; ”condițiile hidrologice” înseamnă cursurile râurilor, inclusiv cele care se formează datorită condițiilor meteorologice exterioare șantierulu, iar ”condițiile fizice” exclud ”condițiile meteorologice” din Șantier și, prin, aceasta, exclud consecințele hidrologice ale condițiilor meteorologice din Șantier.
Un alt exemplu de acordare a termenului suplimentar se regăsește în subclauza 31.1 care prevede ca și cauză de acordarea urmarea nerespectării instrucțiunilor Supervizorului, în măsura în care asigurarea de către Antreprenor a condițiilor corespunzătoare pentru prestarea unor servicii sau execuția unor lucrări nu este prevăzută în Contract.
În concluzie, termenul suplimentar de executare se aplică în cazul în care intervin neexecutări de mică însemnătate, care nu afectează în mod fundamental Contractul și care nu sunt culpabile Antreprenorului, în așa fel încât executarea conformă de către acesta poate fi efectuată în acest termen suplimentar, nefiind necesară aplicarea unei sancțiuni mai drastice pentru aceste inconveniente apărute. Acest lucru este o aplicare a principiului salvgardării contractului, acordându-se părților încă o șansă de a își executa obligațiile, dar și a principiului echilibrului contractual pentru că respectă aplicarea graduală a sancțiunilor, într-un echilibru cu gravitatea neexecutării. Prin natura sa, acest remediu este cel mai blând și ocupă astfel prima poziție din ierarhia remediilor neexecutării contractelor.
3.2. Excepția de neexecutare
Excepția de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) este reglementată în cadrul secțiunii dedicate ”cauzelor justificate de neexecutare a obligațiilor contractuale”, completată și de art. 1555 C.civ privind ordinea executării prestațiilor într-un contract, art. 1522 alin. (4) C.civ. privind efectele principale al termenlui suplimentar de executare. Aceasta nu este definită expres, însă în art. 1556 alin. (1) C.civ. prevede că atunci când obligațiile dintr-un contract sinalamatic sunt exigibile, iar una dintre ele nu își execută obligația asumată, cealaltă parte are dreptul, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, dacă din lege, uzanțe sau voința părților nu reiese altfel.[16]
Clauza 63.2 consacră excepția de neexecutare în Contract , astfel când se produce o încălcare a Contractului, partea vătămată este îndreptățită la suspendarea acestuia.
O astfel de încălcare este descrisă în subclauza 17.7, care indică ipoteza în care Antreprenorul întârzie nejustificat efectuarea plățilot către Subcontractanți. Această subclauză conferă dreptul Beneficiarului să sisteze plățile către Antreprenor până la remedierea situației.
Prevederile acestei clauze sunt extrem de importante deoarece este evidențiată posibilitatea Beneficiarului de a forța Antreprenorul să își execute obligațiile contractuale asumate față de Subcontractanții săi, nemaifiind vorba doar de executarea conformă a contractului dintre Beneficiar și Antreprenor, ci de buna desfășurare a întregului proiect și de respectarea tuturor obligațiilor în legătura cu acesta.
Conform subclauzei 44.5, Beneficiarul poate suspenda plățile ca măsură de precauție fără notificarea prealabilă dăcă sunt îndeplinite condițiile rezilierii Contractului de către acesta, înainte sau în locul rezilierii.
De asemenea, se consacră prin subclauza 41.3 și posibilitatea Supervizorului de a suspenda lucrările, pe baza constatărilor consemnate în procesul-verbal privind o lucrare ajunsă în faza determinantă ce necesită convocarea Antreprenorului privind factorii responsabili în vederea verificării lucrărilor și autorizării continuării execuției.
3.2.1. Suspendarea prin ordin administrativ al Supervizorului
Conform clauzei 38.1, unul dintre modurile de suspendare este prin ordin administrativ al Supervizorului. În acest caz, antreprenorul, la primirea unui Ordin Administrativ de suspendare, va suspenda execuția Lucrărilor sau a unei părți din acestea, pe perioada sau perioadele şi în modul specificate în notificare.
De menționat că suspendarea va intra în vigoare la data la care Antreprenorul primeşte Ordinul sau la o dată ulterioară dacă Ordinul prevede astfel , iar reluarea execuției Lucrărilor va avea loc la data menționată în Ordinul Administrativ de suspendare sau în cel mai scurt timp rezonabil şi, cu excepția cazului în care Părțile stabilesc altfel, în cel mult 10 zile de la primirea unui Ordin Administrativ de reluare a execuției.
3.2.2. Prin notificarea Antreprenorului
O altă modalitate, prevăzută în subclauza 38.2, este suspendarea prin notificarea Antreprenorului. În acest caz, Antreprenorul va notifica Beneficiarul și va fi îndreptățit, după un termen de 30 de zile de la transmiterea notificării, să suspende execuţia Lucrărilor sau să reducă ritmul de execuţie, în conformitate cu cele prevăzute în notificare. Suspendarea va avea loc până la data la care Antreprenorul va primi Certificatul de Plată sau plata, după caz, şi în conformitate cu cele precizate în înştiinţare dacă Supervizorul nu îndeplinește obligațiile prevăzute în subclauza referitoare la Certificat de Plată sau dacă efectuarea unei plăți datorate de către Beneficiar în conformitate cu prevederile Contractului este întârziată cu cel puțin 45 de zile față de termenul limită potrivit prevederilor subclauzei privind plata.
3.2.3.Culpa exclusivă a Antreprenorului sau culpa concurentă în suspendarea lucrărilor
Este prevăzută și siuația în care culpa este exclusiv a Antreprenorului (subclauza 38.4), astfel, în cazul în care cauza suspendării este aferentă neîndeplinirii de către Antreprenor a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului, inclusiv dar nu limitat la erori din proiectul elaborat de Antreprenor, lucrări, materiale sau manoperă necorespunzătoare, nerespectarea regulilor de securitate și siguranță a muncii sau eșecul Antreprenorului de a proteja, depozita sau asigura paza, sau în general vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului potrivit prevederilor Contractului, Antreprenorul nu va fi îndreptățit la nicio prelungire a Duratei de Execuţie sau la plata unor costuri suplimentare ca urmare a suspendării, luării măsurilor de protecție sau a reluării execuției lucrărilor. Așadar, în cazul unei suspendări din culpa exclusivă a Antreprenorului acesta nu mai este îndreptățit nici la un termen suplimentar de executare, nici la plata unor costuri suplimentare ca urmare a suspendării.
3.2.4. Consecințele suspendării
Subclauza 38.5 evidențiază consecințele suspendării. În cazul în care cauza suspendării este aferentă neîndeplinirii de către Beneficiar a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului sau în general vreunui risc în responsabilitatea Beneficiarului potrivit prevederilor Contractului, și dacă Antreprenorul înregistrează întârzieri şi/sau se produc costuri suplimentare ca urmare a suspendării, luării măsurilor de protecție sau a reluării execuției Lucrărilor, Antreprenorul va fi îndreptățit fie la prelungirea Duratei de Execuţie pentru întârziere, dacă terminarea Lucrărilor este sau va fi întârziată, fie la plata Costurilor suplimentare.
Iar în subclauza 38.6 sunt prezentate posibilitățile de remediere și modul în care aceastea se aplică.
Dacă perioada de suspendare a execuției tuturor Lucrărilor depăşeşte 180 de zile, iar cauza suspendării nu este aferentă neîndeplinirii de către Antreprenor a vreuneia dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului și nici vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului, Antreprenorul, printr-o notificare adresată Supervizorului, poate solicita reluarea execuției Lucrărilor în termen de 30 de zile de la notificare.
Supervizorul, după consultări cu Beneficiarul, va informa Antreprenorul în cel mai scurt timp posibil dar nu mai mult de 10 zile de la primirea notificării cu privire la data de reluare a execuției Lucrărilor.
De menționat este că se prevede dreptul Antreprenorului de a rezilia Contractul în caz de răspuns negativ sau în absența unui răspuns în termen, oferindu-se posibilități multiple de soluționare a problemelor, însă aplicarea lor fiind stabilită gradual: se acordă un termen suplimentar de executare pentru situațiile anume prevăzute sau se va recurge la suspendarea lucrărilor pentru situații mai grave; chiar și în situația depășirii termenului de suspendare de 180 zile se prevede că este necesară notificarea prealabilă a Antreprenorul prin care se va solicita realuarea execuției, cu respectarea principiului salvagardării contractului, iar abia în final, în cazul unui răspuns negativ sau unui răspuns în afara termenului se va rezilia Contractul.
Prin analizarea acestei clauze se constată și respectarea principiului echilibrului contractului, fiind prezentate cele trei remedii în ordinea aplicării lor, dar și cele două posibilități: restabilirea echilibrului contractual (în cazul reluării execuției lucrărilor) ori a desfiinţării contractului (în cazul rezilierii).
3.3. Rezilierea
Rezilierea contractului reprezintă o formă de rezoluțiune ale cărei efecte nu au caracter retroactiv, ci numai pentru viitor, specifică contractelor cu executare succesivă.[17]
Conform subclauzei 63.2, când se produce o încălcare a Contractului, Partea vătămată prin încălcare este îndreptățită, în măsurile și cu condițiile prevăzute în Condițiile Contractuale, și la rezilierea Contractului.
Subclauza 63.2 consacră, cu caracter general, aplicarea instituției rezilierii, iar prin sintagma ”în măsura și cu condițiile prevăzute în Contract” evidențiază faptul că rezilierea va urma ierarhia remediilor reglementate de întregul ansamblu contractual, iar nu orice neexecutare va duce la operarea acestei sancțiuni de ultim resort.
3.3.1. Rezilierea de către Beneficiar
Beneficiarul este îndreptățit să rezilieze Contractul, cu condiția respectării celorlalte prevederi relevante ale Condițiilor Contractuale în oricare din situaţiile menționate în subclauza 64.1. Mecanismul de aplicare a remediului rezilierii este printr-o notificare cu 15 zile în prealabil. Nu este prevăzut explicit, însă remedierea neexecutării pe parcursul celor 15 zile lasă notificarea de reziliere fără cauză, ceea ce înseamnă că sancțiunea rezilierii nu va mai fi incidentă.
Notificarea prealabilă se aplică și în cazul existenței unor vicii sau deteriorări. Antreprenorul are obligația să remedieze orice viciu sau deteriorare, acordându-i-se un termen suplimentar de remediere după primirea unei notificări a viciilor, iar în cazul în care acesta nu remediază viciile sau deteriorări ia naștere dreptul Beneficiarului de a rezilia Contractul.
Într-o altă ipoteză, Beneficiarul poate rezilia contractul atunci când Antreprenorul se afla în situația prevăzută de subcauza 17.6. Astfel, în cazul în care Programul de execuție este respins de 3 ori, Beneficiarul are acest drept de reziliere. Potrivit subclauzei 17.6, primele două respingeri au ca sancțiuni rețineri din plăți, iar abia cea de-a treia respingere, care demonstrează o lipsă gravă de profesionalism și diligență va atrage sancțiune cea mai gravă-rezilierea.
Urmărind același tipar, și subclauza 36.5 stabilește că Beneficiarul va fi îndreptățit să rezilieze Contracul dacă Beneficiarul devine îndreptățit să perceapă de la Antreprenor suma maximă a penalităților de întârziere după cum este stabilită în contract. Dacă se ajunge la situația în care penalitățile de întârziere sunt datorate la nivelul sumei maxime reglementate de Contract este evident că Antreprenorul a manifestat în mod constant o culpă sau neglijență în măsură a afecta grav natura Contractului ceea ce, pe de o parte justifică sancțiunea rezilierii, iar pe de altă parte, încetarea acestuia reprezintă consecința echilibrului contractual, dat fiind că prin atingerea plafonului maxim de penalități pentru viitoarele situații de neglijență sau culpă a Antreprenorului, Beneficiarul nu mai are la dispoziție niciun mijloc de presiune pentru a duce la executarea conformă. Rezultă și din această prevedere că rezilierea este o sancțiune de ultim resort, utilizată când partea vătămată a rămas fără alte mijloace de remediere sau constrângere la dispoziție.
3.3.1.1. Rezilierea de drept
3.3.1.1.1. Rezilierea de drept pentru introducerea unui terț în contract/modificarea componenței asocierii fără acord
A. Rezilierea de drept pentru cesionare fără acord
O cauză de reziliere de drept este prevăzută în subclauza 6.4 pentru încălcarea Contractului în cazul în care Antreprenorul a cesionat, intregral sau parțial, Contractul fără respectarea prevederilor clauzei 6 din Contract, adică dacă cesionarea nu reprezintă un acord scris prin care o Parte transferă Contractul sau parte din acesta unui terţ și nu a fost obținut acordul prealabil al celeilalte Părți (cu excepția cazurilor expres prevăzute).
B. Rezilierea de drept pentru subcontractarea fără acord
De asemenea, se aplică sancțiunea rezilierii de drept și în cazul în care Antreprenorul încheie un subcontract fără acordul Beneficiarului, conform subclauzei 7.7.
C. Rezilierea de drept prin modificarea componenței asocierii fără acord
După cum este prevăzut în subclauza 12.8 , Beneficiarul poate aplica de drept sancţiunea rezilierii și în cazul în care asocierea, consorțiul sau orice altă grupare formată din două sau mai multe persoane, constituită de Antreprenor, își modifică statutul sau componența fără acordul prealabil al Beneficiarului.
3.3.1.2. Cazuri speciale de reziliere unilaterală de către Beneficiar
Un prim caz de reziliere unilaterală îl stipulează subclauza 15.7, aplicată în ipoteza în care Antreprenorul nu transmite o nouă Garanție de Bună Execuție în termen de 30 de zile de la data notificării, în situația în care Garanția de Bună Execuție nu mai este valabilă prin imposibilitatea societății de a își respecta angajamentele.
Tot caz de reziliere unilaterală este și cel menționat anterior în clauza 36.5, care stabilește că Beneficiarul va fi îndreptățit să rezilieze Contracul dacă Beneficiarul devine îndreptățit să perceapă de la Antreprenor suma maximă a penalităților de întârziere după cum este stabilită în Contract. De asemenea subclauza 61.3 care stipulează că Beneficiarul poate rezilia Contractul în cazul în care Antreprenorul nu remediază un viciu sau o deteriorare în termenul prevăzut în notificare.
Printre situațiile de reziliere de către beneficiar se numără situația, prevăzută în subclauza 64.1, în care Antreprenorul nu respectă termenul și măsurile indicate într-o notificare de punere în întârziere potrivit 63.2 (a). În această ipoteză se specifică că aceasta este o încălcare gravă a Contractului, iar pe lângă această mențiune se evidențiază necesitatea notificării prealabile, care a fost emisă în conformitate cu prevederile art. 63.2 pct (a), adică stabilirea unui termen rezonabil de remediere.
3.3.2. Rezilierea de către Antreprenor
Antreprenorul este îndreptățit să rezilieze Contractul, cu condiția respectării celorlalte prevederi relevante ale Condițiilor Contractuale (printr-o notificare de reziliere motivată și primită de Beneficiar cu 15 zile înainte de data rezilierii), în oricare din situaţiile prevăzute la subclauza 65.1: dacă nu primește, integral, o plată datorată, în termen de 120 de zile de la expirarea termenului prevăzut; dacă Beneficiarul și/sau Personalul său nu îşi îndeplinesc obligaţiile Contractuale, după notificări repetate; dacă execuția tuturor Lucrărilor este suspendată pentru mai mult de 210 de zile iar cauza suspendării nu este aferentă neîndeplinirii de către Antreprenor a vreunei dintre obligațiile sale potrivit prevederilor Contractului și nici vreunui risc în responsabilitatea Antreprenorului; și dacă Beneficiarul devine falit, intră în proces de lichidare sau dacă se întâmplă orice alt eveniment care (conform prevederilor Legii în vigoare) are un efect similar cu cel al oricărei astfel de situaţii sau evenimente.
Conform subclauzei 69c, rezilierea apare ca urmare a refuzului repetat al Supervizorului de a certifica o plată.
Toate aceste subclauze un rol important pentru realizarea interesului fiecărei părţi contractante, cu rol în finalitatea, prevenirea, corectarea şi chiar sancţionarea exceselor, prin respectarea principiului echilibrului contractual.
Prin clauza 69c se creează totuși un dezechilibru contractual deoarece se reglementează o situație similară în mod diferit, în sensul că atunci când Antreprenorul nu respectă o singură notificare de remediere emisă de Supervizorul sau Beneficiar urmează să fie reziliat Contractul din culpa sa, de partea cealaltă, atunci când Beneficiarul nu își respectă obligația principală (Plata), Antreprenorul trebuie să emită trei astfel de notificări de punere în întârziere, subclauza 38.2 impunând trecerea unui termen de 30 de zilei pentru aceste notificări, astfel vom ajunge în situația în care sunt 90 de zile de la încălcarea obligației esențiale de plată, după care se trimite notificarea de rezilierea care va produce efecte după 15 zile. Prin urmare, Antreprenorul e ținut să rămână în Contract și să execute obligațiile pentru cel puțin încă 105 zile de la momentul la care i s-au sistat plățile.
[1] I. Turcu, Tratat teoretic și practic de drept comercial, vol. III, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p.136, apud Adriana Almășan, Drept civil. Dinamica Obligațiilor, Editura Hamangiu, București, 2018, p. 172;
[2] A se vedea A. -S. Courdier-Cuisinier, op. cit., p. 258 și urm. , apud POP Liviu, Solidarismul contractual şi obligaţiile părţilor în cursul executării contractelor, Revista Română de Drept Privat 1 din 2017;
[3] Idem.
[4] MANGU I Florin, Rezoluţiunea, rezilierea şi reducerea prestaţiilor – (I) Reglementarea legală, fundamentul, domeniul de aplicare, poziţia în ierarhia ”remediilor” contractuale, dreptul de opţiune al creditorului, felurile, Revistă: Pandectele Romane 1 din 2014
[5] Idem.
[6] Idem.
[7] Idem.
[8] Idem.
[9] Article 8:101: Remedies Available
(1) Whenever a party does not perform an obligation under the contract and the non-performance is not excused under Article 8:108, the aggrieved party may resort to any of the remedies set out in Chapter 9.
(2) Where a party’s non-performance is excused under Article 8:108, the aggrieved party may resort to any of the remedies set out in Chapter 9 except claiming performance and damages.
(3) A party may not resort to any of the remedies set out in Chapter 9 to the extent that its own act caused the other party’s non-performance.
[10] THE PRINCIPLES OF EUROPEAN CONTRACT LAW
[11] Les conventions légalement formées tiennent lieu de loi à ceux qui les ont faites. Elles ne peuvent être révoquées que de leur consentement mutuel, ou pour les causes que la loi autorise. Elles doivent être exécutées de bonne foi.
[12] El incumplimiento contractual en Derecho espanol, Fernando Gomez, p. 13.
[13] Idem.
[14] Pieck, Manfred (1996) “A Study of the Significant Aspects of German Contract Law,” Annual Survey of International & Comparative Law: Vol. 3: Iss. 1, Article 7.
[15] Liviu Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2015, p. 190.
[16] Liviu Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2015, p. 202.
[17] Liviu Pop, Curs de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2015, p. 227.