Modificarea ofertei în procedura atribuirii contractelor de achiziție publică. Abaterea tehnică minoră și îndreptarea de erori aritmetice

Av. Tasiana Timofticiuc

Introducere

În conformitate cu procedura atribuirii contractelor de achiziție publică, o modificare adusă ofertei tehnice sau financiare este susceptibilă să încalce principiul tratamentului egal și al transparenței. În alți termeni, o astfel de modificare impune descalificarea din procedura de atribuire a contractului, pentru a nu crea un avantaj față de ceilalți ofertanți. Singurele excepții care permit realizarea de modificări apar in situația corectării unor abateri tehnice minore sau în ipoteza îndreptării unor erori artitmetice. În continuare, reținem că invocarea oricăreia dintre aceste excepții ca temei pentru a acoperi o modificare necesită raportarea la criterii riguroase, aspect evidențiat în jurisprudența recentă a CNSC.